Ma socoteam un norocos , un fericit rasfatat al sortii , deoarece puteam linistit sa-mi zbor porumbeii, sa le ofer bimotatilor mei ceea ce tot mai putini crescatori isi mai pot permite sa le ofere ; libertatea si placerea de-a se inalta in vazduh., de-asi reactiva simturile , reflexele si instinctele , uneori alterate . Norocos , pt ca puteam sa-mi ofer in acest fel mie placerea de-ai privi in armonie cu natura , pt ca eram in postura de a sti ca acesti porumbei de agrement ; jucatorii ardeleni dublumotati , te pot incanta incontinuare ; in afara volierei , cat si in cadrul expozitiilor columbofile.
Dar iata ca in 2 zile conecutiv am asistat la doua atacuri perfecte ale uliului...Doi albi bimotati , un mascul tanar in prima zi si o porumbita in ziua urmatoare, l-au "incantat" pe pradator.
Insa intrebarea la care nu mai aveam raspuns pt. moment era : le voi mai da drumul afara sau ba ?
S-a stricat vremea si au ramas inchisi in voliera , iar eu pe ginduri , ca multi multi altii ,cautand un raspuns .
Dupa 4 zile s-a facut timp frumos, nefericita intamplare inca nu o uitasem , nici nu aveam cum , dar porumbeii inchisi in voliera pareau sa-mi ceara voie sa iasa . M-au induplecat si ... le-am dat drumul afara .
Eram chiar fericit sa-i vad zburatacind din nou, insa am vazut ca poti ajunge usor sa-ti pui acea intrebare .
De data asta eu am avut acest raspuns...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu